Trebuie sa povestesc despre prima mea experienta in vagonul de dormit, fapt ce s-a petrecut incepand cu zorii zilei de joi 15 martie, si cand spun zori ma refer la noapte in toata regula: 00:30.
Trebuie sa ajung la Arad pentru ca o contabila “fasneata” (oare a cata?…) a formatat un calculator fara sa (se) intrebe ce-i cu el. Aflu din gara ca nu se poata lua de la casa si biletul pentru dormit, acesta fiind eliberat (sau negociat…) cu personalul din tren. Ma duc glont la usa vagonului, oamenii imi spun ca au locuri si ca suplimentul costa 80 de lei. Negandindu-ma la o asa suma, ma umplu de ganduri de pace, aidoma celor pe care le-a avut Hitler fata de evrei, pentru ca portofelul meu nu era pe-atat de dotat, iar posibilitatea de a petrece 10 ore in fund, noaptea, mi se arata drept-n fata! Dar, pentru ca suntem la “noi” si variante se gasesc, domnul cu care dialogasem il intreaba pe colegul daca mai are locuri la clasa a 2-a. Bineinteles ca sunt, asa ca primesc un compartiment in schimbul unei sume injumatatite fata de cea initiala.
Formidabil, arata bine, sunt singur, primesc apa, periuta de dinti si pasta, plus alte chestii gen hotel din partea casei. Setez caldura la maxim, trag oblonul la geam, inchid usa si ma oftic putin ca nu am si laptopul sa-l conectez la priza din dotarea compartimentului si sa vad un film ruland pe sine. Imi iau inca o perna de la patul de deasupra, inca o patura si dorm regeste pana aproape de Arad!
Cu putin timp inainte de ajunge bate la usa si unul dintre cei doi responsabili de vagon, pentru a se asigura ca sunt pregatit sa cobor.
Aceeasi poveste si la intoarcere, totul cu un iz occidental – poate mai putin faptul ca poti negocia romaneste un pret :p. Una peste alta, pentru cine pleaca la drum lung cu trenul recomand cu toata convingerea sa foloseasca vagoanele de dormit din trenurile rapide internationale. Cred ca este foarte interesant daca te acompaniaza si o “Otilie” (enigmatica, bineinteles), pentru ca e un mediu nemaipomenit sa tot spui bancul cu doctorul: what’s UP doc?!
Tot din ciclul hai-hui, astazi am fost intr-o promenada pe ruta Ploiesti-Cheia-Brasov-Valea Prahovei-Ploiesti. Am oprit la cineva dupa Valeni, si am fost foarte placut impresionat de ospitalitatea oamenilor pe care eu nu ii cunoasteam. Am degustat (mint, am baut cu simtul raspunderii!) tuica curata de Valeni, am dat noroc cu o iapa 
) si mi-am adus aminte de ce spunea Nicolae Steindhard, anume ca disparitia satului va duce la stergerea unei mari parti a identitatii noastre nationale, si a spiritului romanesc.
Publicat de alexmd 
